Celebra expresie "Ana are mere" s-a transformat în "Câte mere are Ana?". Aceasta a fost una dintre întrebările de la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii claselor a 8-a. Elevii spun că subiectele au fost mai uşoare decât se aşteptau. Majoritatea dintre ei sustin că vor lua note de 9 şi 10. Rezultate finale la evaluare vor fi afişate sâmbătă.
Peste 600 de elevi clujeni, absolvenţi de gimnaziu, au susţinut marţi proba la limba şi literatura maternă. La Cluj, 560 de elevi au dat examenul la limba maghiară, iar 59 la limba germană. Examenul s-a desfăşurat până acum fără probleme.
Emoţii mari pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Aproximativ 4.400 de elevi clujeni au susţinut, astăzi, prima probă în cadrul testelor naţionale la limba şi literatura română. Profesorii de română susţin că subiectele au fost accesibile.
Admiterea pentru sesiunea 2013/2014 la facultăţile din cadrul UBB Cluj-Napoca se va face în două etape: prima fiind examen scris, test grilă, eseu motivaţional, scrisoare de motivaţie sau intervium, iar a doua o ordonare a candidaţiilor în funcţie de media obţinută la exameul de bacalaureat.
Chiorean Roxana Maria, elevă la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca, a reuşit să obţină nota 10 atât la română cât şi la matematică, fiind astfel, singura elevă din Cluj care a obţinut media maximă la simularea examenului de Evaluare Naţională.
Un număr de 4.901 de elevi de clasa a VIII-a, din judeţul Cluj, au susţinut în perioada 26-28 noiembrie simularea examenului de Evaluare Naţională.
Bacalaureatul naţional din 2013 va fi susţinut după metodologia care a fost valabilă şi în acest an, potrivit ordinului ministrului Educaţiei prin care a fost aprobată modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului în noul an de învăţământ.
Doar opt clujeni au fost admişi în această toamnă la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca. Pentru noul an şcolar 2012-2013 au fost scoase la concursul de admitere 50 de locuri.