În urma criticilor primite de portar după primele meciuri din campionat, antrenorul și-a exprimat susținerea pentru tânărul jucător.
Atacantul transferat de la Rapid a reușit să marcheze de două ori în primele sale trei meciuri oficiale în tricoul echipei clujene.
Antrenorul Universității Cluj a prefațat partida din runda cu numărul patru a sezonului regulat din Superligă.
Formația din Gruia a ajuns la un acord cu un fotbalist în vârstă de 28 de ani, care a impresionat în urmă cu două sezoane.
Fundașul central a primit direct cartonașul roșu în runda cu numărul 3 a sezonului regulat din Superligă.
Liga Profesionistă a publicat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 5 a sezonului regulat.
În urma succesului cu CS Mioveni, doi elevi ai lui Dan Petrescu au fost incluși în cel mai bun 11 al rundei.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani al Universității Cluj a părăsit terenul după doar 44 de minute în prima etapă din sezonul regulat al Superligii.
Campioana s-a impus în fața unei formații modeste, scor 4-2, dar lacunele din defensiva "feroviară" au fost din nou evidente.