Un fotbalist important a revenit la antrenamente, spre bucuria conducerii din Gruia: "Poate să facă diferența"
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Mar 2025, 16:00
- Sport
- Ascultă știrea

Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, s-a declarat încântat de reîntoarcerea lui Panagiotis Tachtsidis alături de "feroviari".
Absent, la fel ca Ciprian Deac, încă de la finalul lunii ianuarie, mijlocașul grec a revenit pe gazon la amicalul dintre CFR și Sănătatea. Reîntoarcerea lui Tachtsidis pe gazon reprezintă un motiv de bucurie pentru conducerea din Gruia, care își pune mari speranțe în calitățile sale.
Președintele clubului clujean, Cristi Balaj, a vorbit despre situația fotbalistului în vârstă de 34 de ani, aflat în al doilea său sezon alături de CFR Cluj.
"A revenit alături de echipă, a jucat, a și resimțit ceva la gleznă, însă nu e nimic important. Deși a jucat, nu înseamnă că va intra din primul minut. Va fi în lot, este o revenire importantă, este un jucător care ne-a lipsit în această perioadă, este un jucător care poate să facă diferența când este în teren.
S-a demonstrat că avem jucători care pot să compenseze absența celor care sunt accidentați, așa cum a fost cazul lui Tachtsidis. Cunoscându-l pe Dan Petrescu, un jucător ca să intre trebuie să fi participat la antrenamente înainte de meci, ci nu doar la unul singur", a spus Balaj pentru Fanatik.
În actualul sezon competițional, Panagiotis Tachtsiidis a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în 23 de apariții.