Câștigarea unui trofeu a salvat sezonul CFR-ului. Balaj: "Am meritat Cupa"

Câștigarea unui trofeu a salvat sezonul CFR-ului. Balaj: "Am meritat Cupa"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Președintele clubului din Gruia a analizat cele întâmplate la Arad, locul în care "feroviarii" au învins Hermannstadt.

După 9 ani de la ultima Cupă câștigată și după 3 ani de la ultimul trofeu obținut de CFR, clujenii au reușit să se impună la Arad și să obțină calificarea în preliminariile UEFA Europa League. Succesul din Cupă a fost pe placul conducerii din Gruia, după cum anunță președintele clubului.

"Suntem bucuroși că am câștigat. Echipa a avut o oarecare stare de oboseală. A fost un meci în care am dominat tot timpul, cu excepția ultimelor 15 minute în care am suferit. Hermannstadt a demonstrat și aseară că a meritat să ajungă în finala Cupei României. Îi felicităm pe această cale încă o dată.

Analizăm per ansamblu. Ne uităm în spate și vedem parcursul pe care l-am avut în Cupa României. Și din acest punct de vedere, mai ales că am întâlnit și Universitatea Craiova în traseul nostru, consider că am meritat să câștigăm Cupa. Am avut 2-0, cu posibilitatea de a face 3-0. Am ratat o ocazie imensă.

După care am avut 3-1 și a fost acea neatenție, cu primirea golului al cincilea al meciului. S-a făcut 3-2 și din momentul acela am suferit, dar am jucat frumos la FCSB și n-am câștigat. La fel și în alte partide unde n-am știut să facem ce am făcut. Anumite meciuri se câștigă și suferind", a spus Cristi Balaj, conform Fanatik.

Comenteaza
OSZAR »